Tuesday 2 December 2008

Şcoala Gimnazială “Gheorghe Lazăr” Zalau,Romania


Toamna anului 1977 a însemnat pentru mulţi dascăli şi elevi din Zalău începutul activităţii didactice, într-o unitate şcolară nou înfiinţată care se remarcă în peisajul oraşului prin aspectul modern al clădirii recent construite.
Dacă începutul a fost mai greu atât pentru dascăli cât şi pentru elevi, prin eforturile comune profesori, elevi părinţi, Scoala Nr.5 a devenit în scurt timp, o şcoală de referinţă a învăţământului sălăjan.
Incă din primul an de activitate rezultatele nu au întârziat să apară. Măiestria, tactul, răbdarea şi ambiţia de care au dat dovadă dascălii şcolii, dar şi calitatea deosebită a „materialului uman” au făcut posibilă obţinerea numeroaselor premii la concursurile şcolare, la admiterea în licee şi şcoli profesionale, dar şi la concursurile cultural-artistice şi sportive. Mulţi elevi s-au remarcat atât în perioada şcolarităţii, cât şi în ceea ce priveşte realizarea profesională, unii dintre ei devenind medici, ingineri, profesori, informaticieni, economişti dar şi buni meseriaşi în diferite domenii de activitate.
In anul 1992, la 15 ani de la înfiinţare, şcoala preia numele cărturarului Gheorghe Lazăr devenit patron spiritual al acestei unităţi şcolare.
La ora actuală avem peste 600 de elevi organizaţi în 12 clase la ciclul primar si 15 clase la gimnaziu.

1 comment:

oana_th said...

am terminat scoala generala nr 5 in 1984...Si acum imi aduc aminte de magnificile laboratoare de fizica si chimie, de salile de muzica de la parter, de bunii mei profesori, am amintiri placute si ma bucur sa aud ca inca mai exista.